SEO simplu și uman: Cum poți crește vizibilitatea și traficul website-ului tău? cu Edwina Oprea

Women Got Power - Ein Podcast von Bianca Zen - Montags

Kategorien:

Dacă ai o afacere online, cu siguranță că ai auzit de SEO și despre cât de important este ca website-ul tău să fie bine optimizat. Poate faci parte dintre acele persoane pentru care cuvântul SEO sună intimidant. Sau, din contră, poate știi multe despre acest subiect acum, dar mai știi și că în acest domeniu lucrurile se schimbă cu o viteză amețitoare. Dacă azi simți că stăpânești situația este posibil ca mâine să o iei din nou la început pentru că Google a schimbat regulile și algoritmul.  Dacă simți asta, te înțeleg perfect! Pe multe dintre noi ne sperie, sau ne-a speriat cândva, acest Bau-Bau numit SEO. Dar oare să fie el atât de negru precum pare?  Invitata mea de azi vine cu vești bune și ne demonstrează ca putem avea un website care să ne reprezinte cu cinste munca, să apară printre primele indexări pe Google și, mai ales, să devină un loc de întâlnire cu cât mai mulți dintre cei care ne vor deveni clienți.  Edwina Oprea, căci despre ea este vorba, este specialistă în SEO și una dintre membrele programului meu de Mastermind, Business Sisterhood.  Edwina locuiește din 2011 în Anglia și lucrează deopotrivă cu clienți din România, Anglia și Irlanda. Cu o experiență de peste 9 ani în Marketing Digital, Edwina ajută afacerile mici și mijlocii să își crească vizibilitatea și traficul online.  Am stat de vorbă cu ea despre importanța unui website în contextul evoluției continue a platformelor de social media, despre ce înseamnă SEO, cât durează un proces de optimizare a website-ului nostru și care sunt aspectele importante de luat în considerare în acest proces. Edwina ne-a dezvăluit ce preferă Google, dar și ce penalizează, ne-a spus care este cea mai importantă pagină din website-ul nostru, la ce se uită ea atunci când lucrează cu clienții săi și care sunt lucrurile prioritare pe care le ia în considerare pentru propriul său website. Ne vei auzi vorbind și despre: ⦿ Importanța website-ului în ecosistemul unui business ⦿ De ce ar fi bine să nu mai folosești Linktree (și ce să faci în schimb?) ⦿ Ce este și ce nu este SEO: O definiție simplă și umană ⦿ Cât timp avem la dispoziție pentru a atrage atenția unui vizitator care ne trece pragul website-ului?  ⦿ 3 pași esențiali pe care trebuie să îi urmezi înainte de a începe să-ți construiești un website ⦿ Domeniu .ro sau .com? Care este cea mai bună alegere pentru tine? ⦿ De ce să nu folosești conținut generat de AI pe website-ul tău? Sunt sigură că această discuție îți va aduce mai multă claritate și își va da curaj și încredere că poți avea și tu un website așa cum îl visezi.  Iar dacă ai nevoie de ajutor specializat, te îndemn să apelezi cu toată încrederea la serviciile Edwinei. Printre ofertele ei, se găsește și serviciul de Audit SEO, foarte popular în rândul clienților ei, în care Edwina determină ce are clientul pe site, ce lipsește și poate fi îmbunătățit, analizează competitorii, evaluează șansele clientului de a aparea pe prima pagina, recomandă schimbări și dacă este nevoie, îl poate ajuta și cu implementarea acestora. Pe Edwina o găsești pe site-ul ei,  https://edwina.ro/, dar și pe următoarele canale de socializare: Instagram : https://www.instagram.com/edwina.ro_/  Facebook: https://www.facebook.com/SweetPeaDM/ LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/edwina-oprea-seo/ Îți mulțumesc că și azi ai ales să petrecem un pic de timp împreună! Dacă ți-a plăcut episodul nostru de azi, nu ezita să ne spui și nouă! Îmi poți scrie oricând pe instagram sau un email pe [email protected] Înainte să închei, lansez spre tine invitația de a lucra împreună, fie într-o ședință privată de consultanță (aici), fie în cel mai recent workshop de grup: Quarterly Review: Punct și de la capăt. Abia aștept să ne suflecăm mânecile! Îți doresc o săptămână minunată, Bianca #yourbusinessgodmother