EP #31. Cele Mai Mari 2 Obstacole Care Stau În Calea Obținerii Rezultatelor Pe Social Media

Toată lumea ne spune că dacă vrem rezultate mai bune, atunci avem nevoie să utilizăm Social Media în afacerile noastre, având în vedere timpurile pe care le trăim.În plus, toată lumea ne spune că dacă vrem succes pe Social Media, atunci avem nevoie să:adaugăm valoare prin conținutul pe care îl creămși să fim prezenți pe mai multe platforme, facând mai multCa urmare din ce în ce mai mulți oameni sunt pe Social Media, facând tot ceea ce sunt învățați, însă nu creează rezultatele pe care le doresc sau nu creează rezultate pe măsura timpul și efortului implicate.Și atunci întrebarea este:De ce?Și noi am descoperit că sunt 2 motive principale și asta este și ceea îți detaliem în acest episod.Citate din acest episod: Toată lumea ne spune că succesul pe Social Media constă în a adăuga valoare, însă sunt extrem de puțini cei care chiar știu să faca asta și o și fac.Suntem programați să credem că dacă vom face suficient din toate lucrurile, în sfârșit vom avea succes.Și apoi când te uiți cât efort depui și cât timp petreci pe social media și compari cu rezultatele pe care le obții, plus că vreau să te uiți la calitatea vieții tale, foarte probabil ai ajuns să te întrebi – OARE CHIAR MERITĂ?Ascultă ca să înveți:00:00 Planul ca să creezi rezultate mai bune pe Social Media, lucrând infinit mai puțin00:00 Cele Mai Mari 2 Obstacole care stau în Calea Obținerii Rezultatelor pe Social Media

Om Podcasten

Bine ai venit la Podcastul Trăiește Fără Limite găzduit de Ioana Bălănescu. Podcasturile săptămânale îți vor oferi mindsetul, strategiile și abilitățile de care ai nevoie ca să poți construi viața și afacerea la care visezi.