Cum se poate promova mai bine ecosistemul de startup-uri din Timișoara?

Startup Mashup - Ein Podcast von start-up.ro

Kategorien:

Orașele mari din România încearcă să se dezvolte ca ecosisteme propice dezvoltării startup-urilor de tehnologie. Platforma Timișoara Startups a fost relansată pentru a promova ecosistemul local, iar noi am discutat cu unul dintre cei care au contribuit la acest moment, Andrei Munteanu, despre ecosistemul local și ce nevoi au startup-urile. Andrei Munteanu este cofondator al spațiului de coworking Cowork Timișoara, unul dintre organizatorii conferinței de produs Prow Conference, dar și unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea Timișoara Startups. Timișoara Startups e o platformă care vrea să mapeze ecosistemul local, să arate care sunt startup-urile puternice din oraș, cine sunt oamenii care pot contribui la dezvoltarea acestora, investitorii și specialiștii locali. Inițiativa s-a născut în 2014, dar acum în 2022 totul a fost reconstruit. Noi am vrut să aflăm mai multe despre ecosistemul local, dar și oportunitățile pentru startup-uri care se nasc acolo. Inițiativa a fost dezvoltată de Cowork Timișoara, Enovatika și DigiTales. Și e făcută pentru a crește popularitatea startup-urilor locale și a ecosistemului. De altfel, unul dintre punctele de discuție a fost imaginea Timișoarei în ecosistem, una care pare că s-a diluat în ultimii ani.