Bogdan Nicoară (Bright Spaces) - Românii care digitalizează leasing-ul în imobiliare în Europa

Startup Mashup - Ein Podcast von start-up.ro

Kategorien:

Bright Spaces este un startup proptech românesc care în doi ani de la lansare a avut o dezvoltare susținută, dar și accelerată. De la înființarea sa din 2019, Bright Spaces a ridicat două runde de investiții, pre-seed și seed, de la fonduri de investiții și angel investors atât locali cât și din străinătate, și a lansat mai multe platforme de digital leasing personalizate pentru clienții săi din România și Marea Britanie. Printre clienții din portofoliul Bright Spaces se numără Skanska, One United Properties, Impact Hub, Moorland Property Solutions. Ca soluții concrete pe care echipa startup-ului românesc le pune la dispoziția clienților, acestea se adresează atât viitorilor chiriași ai spațiilor de birouri, care pot vizualiza și interacționa în mod digital cu un spațiu, în 3D, și pot descoperi principalele specificații tehnologice ale clădirii, punctele de interes, sau pot cere o ofertă sau planifica un tur live. De partea cealaltă, proprietarii beneficiază de un Admin Panel integrat și ușor de folosit care centralizează date despre contractele încheiate, gradul de ocupare, potențiali clienți și cerințele specifice ale acestora (locuri de parcare, spațiu de depozitare) și pot genera oferte HOT personalizate direct din platformă.