Cristiana Pantici: "Nu există o rețetă pentru feminitate."

Perfect Contemporan - Ein Podcast von Ramona Boldizsar

Azi am vorbit cu Cristiana Pantici despre Zenobistele - un volum care aduce împreună vocile mai multor femei din România și perspectivele lor asupra succesului, feminității și puterii. Cristiana a intervievat 27 de femei (cu vârste cuprinse între 23 și 91 de ani - scriitoare, jurnaliste, artiste, antreprenoare, profesoare, actrițe, influenserițe, de la Anastasia Gavrilovici la Daria Jane și Nora Iuga). Și a transformat dialogurile cu acestea în niște povești despre care speră să ajute și alte cititoare să treacă peste angoase și să își descopere sau redescopere feminitatea. Despre care, am fost de acord amândouă, e destul de greu să te pronunți și să o definești pentru că s-ar putea să arate diferit pentru toată lumea. Cartea a apărut la Editura Hyperliteratura, iar discuția mea de azi cu Cristiana se întinde pe subiecte adiacente ca feminismul, siguranța femeilor în România și niște spoilere despre Mic dejun la Tiffany.