Interviu Anca Bucur - Miss Fitness Universe

Lorena Buhnici - Ein Podcast von Lorena Buhnici

La vârsta de trei ani a început să ia lecţii de balet. Pentru că își dorea să fie pe scenă și să arate tuturor ce știe să facă. La opt ani se înscrie la renumita școală de gimnastică de la Deva. După trei ani de gimnastică artistică simte că ce o reprezenta cu adevărat era gimnastica aerobică, fiind ulterior selectată pentru Lotul Naţional de Tineret din Constanţa, unde a câştigat medalia de bronz pe echipe şi s-a clasat pe locul patru la individual, în cadrul Campionatelor Mondiale de Gimnastică Aerobică din Bulgaria. În anul 2005 a fost selectionată pentru Lotul Naţional de Seniori din Bucureşti, însă în același an își rupe umărul drept şi este nevoită să întrerupă antrenamentele pentru o perioadă lungă de timp. La sfârşitul anului 2006, a decis să se retragă din Lotul Naţional de Aerobic şi a început să lucreze ca un instructor de fitness şi aerobic. Printre cele mai prestigioase titluri câştigate se numără locul întâi la Miss Fitness Universe Florida USA, locul doi la Miss Fitness America World Championship Las Vegas, Locul doi la la Paris Fitness Europe și la Rome Fitness Europe şi locul întâi la Miss Fitness Universe Miami, categoria profesionişti.