Tămăduirea puterilor sufletești fundamentale prin lucrarea (înfăptuirea), întru iubire, a virtuților generice (1)

  Am detaliat, în emisiunile precedente, în cadrul discuțiilor noastre legate de Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, aspecte privind Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos, aplecându-ne asupra unor teme precum: Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică, Convertirea lăuntrică sau re-întoarcerea omului spre Dumnezeu, respectiv Praxis-ul (adică practica, sau făptuirea), adevărată metodă terapeutică. În emisiunea de față am abordat un nou subiect: Tămăduirea puterilor sufletești fundamentale prin lucrarea (înfăptuirea), întru iubire, a virtuților generice. Deoarece patimile provin, așa cum s-a văzut, din îmbolnăvirea celor trei puteri fundamentale ale sufletului, poftitoare, irascibilă și înțelegătoare, mai exact din pricina pervertirii rostului fiecăreia, tămăduirea lor duhovnicească începe prin (re)punerea lor în buna rânduială. Aceasta se realizează prin dobândirea virtuților, în primul rând a celor generice (numite așa nu în sensul mai sus amintit, în ceea ce le privește pe patimi, că le-ar naște pe toate celelalte, ci pentru că ele sunt condiția dobândirii celorlalte și temelie a zidirii duhovnicești) sau de căpetenie. În număr de patru (înțelepciunea, curajul, cumpătarea și dreptatea), ele au mai fost numite și virtuți cardinale (de la latinescul cardo, care înseamnă țâțână), indicându-se rolul fundamental pe care-l au în viața creștină. Începutul tămăduirii părții poftitoare a sufletului (επιθυμετικόν) se face prin virtutea cumpătării sau înfrânării (εγκράτεια), a celei irascibile (θυμικόν) prin virtutea curajului sau bărbăției (ανδρεία), cea a părții raționale (ςογιστικόν) prin chibzuință sau luare-aminte (ϕρόνησις); acestor trei virtuți de căpetenie, Sfinții Părinți  le adaugă deseori a patra, dreptatea (δικαιοσύνη), al cărei rost este să „pună în acord și armonie cele trei părți ale sufletului” (cf. Evagrie Ponticul în Tratatul practic, 89, apud J.-Cl. Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, p.371; vezi și Mitrop. Dr. Nicolae Mladin, Diac. Prof. Dr. O. Bucevschi, Prof. Dr. C. Pavel, Diac. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia morală ortodoxă, vol. I, Morala Generală, p.361). În emisiunea de față și în cea viitoare, au fost prezentate aceste virtuți generice, strâns legate (sau nedespărțite) de virtuțile teologice, îndeosebi de iubire, și începutul tămăduirii puterilor sufletești fundamentale pe care-l săvârșesc (primele două, în această emisiune, urmând ca virtutea  chibzuinței sau luării-aminte să fie detaliată în emisiunea viitoare).