A depune sau a nu depune efort

Eu ca să ajung cum sunt acum, am depus un efort considerabil în unele situații. Sunt femei care vin la mine și îmi spun: - Uite, Cami, îmi place la tine lucrul ăsta, mi-ar plăcea și mie să fiu așa, cum pot să fac să fiu și eu așa? Și atunci când încep să le spun care e procesul pe care e nevoie să îl urmeze,  nu se mai simt așa de încântate, pentru că, e nevoie să depună un anumit efort. Eu nu am fost așa de puternică cum mă percep unele femei acum și faptul că îmi  este ușor să mă exprim atunci când simt că ceva nu e în regulă, iar modul în care  o fac este în majoritatea timpului echilibrat și frumos, se datorează unui efort  conștient pe care l-am depus. Am avut întotdeauna acea forță în mine, să știți.  Și tu o ai, fiecare femeie din jurul tău o are, toate avem la nivel potențial  acea forță feminină, dar nu o manifestăm, nu depunem eforturi să o manifestăm în viața noastră de zi cu zi. Iar dacă nu avem curaj, luciditate, o anumită independență  emoțională, e mai greu să ieșim din situații ce ne provoacă suferință. Dacă ai nevoie de motivație ca să depui un efort în a schimba o anumită situație cu  care te confrunți în acest moment, episodul de azi este o dedicație specială pentru tine. Sunt sigură că îți va plăcea și te va inspira.

Om Podcasten

Un podcast sincer și autentic despre femei și feminitate. Spațiul unde ai să găsești idei care inspiră și care te conectează la cine ești tu în esență.