Episodul 3 - prof. dr. Bogdan Timar

În acest episod îl veți întâlni nu doar pe domnul prof. univ. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, ci și pe omul Bogdan Timar. Acesta ne va vorbi despre începuturile sale în lumea medicinii.  Vom discuta despre studentul Bogdan Timar, despre pasiuni, ambiții și dorințe.  Ce l-a îndemnat să urmeze acest domeniu? Cum au fost anii de studenție ? Ce sfaturi are să le ofere studenților, fie ei la început de drum sau la finanul facultății? Te invităm să afli răspunsul la toate aceste întrebări în noul nostru episod! 🎙

Om Podcasten

În jurul nostru au existat mereu modele demne de urmat, studenți ca și tine și ca și noi, care au vrut mereu mai mult de la ei. Noi credem ca sunt importanți. Credem ca și datorită lor, noi ca și studenți avansam și reușim sa evoluam. De aceea, începând din acest semestru, prin nou formatul PODCAST marca Doza de Medicina, ii vei auzi pe cei mai inspirationali colegi ai tai discutand cu colega noastră Angela Novacescu!