Episodul 12 - Amalia Danciu ( EMSA )

În acest episod Amalia Danciu revine la podcastul Doza de Medicina în cadrul celui de-al doilea mandat ca președinte EMSA Timișoara. Amalia ne împărtășește din experiența ei ca student în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara și vine cu sfaturi pentru cei care se gândesc ce specializare ar putea alege pe viitor. Ce este EMSA? Care sunt proiectele desfășurate în cadrul organizației? Cum te poți inscrie și de ce te-ai înscrie ca voluntar? Cum s-a dezvoltat EMSA în ultimul an și care sunt noile realizări cu care se mândrește organizația? Acestea sunt doar câteva întrebări la care veți afla răspunsul în episodul de astăzi.

Om Podcasten

În jurul nostru au existat mereu modele demne de urmat, studenți ca și tine și ca și noi, care au vrut mereu mai mult de la ei. Noi credem ca sunt importanți. Credem ca și datorită lor, noi ca și studenți avansam și reușim sa evoluam. De aceea, începând din acest semestru, prin nou formatul PODCAST marca Doza de Medicina, ii vei auzi pe cei mai inspirationali colegi ai tai discutand cu colega noastră Angela Novacescu!